Credit pentru restantieri - o nouă șansă financiară!

Situația și conduita financiară sunt puncte principale de reper în acordarea creditelor bancare clasice, însă pentru că înțelegem faptul că uneori apar probleme greu de prevăzut care îți pot da peste cap bugetul și puterea de rambursare, am dezvoltat un credit special pentru restanțieri. În acest mod ne dorim să îi susținem și pe cei cu un scor de credit nefavorabil să depășească situațiile complicate și să își îmbunătățească starea financiară pentru a evita astfel de neplăceri pe viitor.

10 zile fără dobândă,
începând cu a 11-a zi se plătește o dobândă de 1,2% pe zi
Suma finanțată: minim 200 LEI – maximum 5.000 LEI

Exemplu de calcul reprezentativ: Pentru o linie de credit, în valoare de 500 de lei, Dobânda Anuală Efectivă (DAE) este de 3.952,65%, dobânda totală 1.715,38 lei, respectiv 6 lei/zi, iar total de plată 2.215,38 lei. Acest exemplu a fost calculat presupunând că suma a fost trasă și achitată de client în 12 luni.
Calculator Frame
LINIE DE CREDIT Alege suma de care ai nevoie
LEI
Alege data primei rambursări

Dacă se achită la data

Vei avea de rambursat LEI

Valoare DAE %

Dobândă lei

*La scadență poți achita doar dobânda! Detalii aici






Ce este un împrumut pentru restanțieri?

Creditele pentru restanțieri sunt soluții de finanțare rapidă pentru oricine are nevoie de o sumă suplimentară de bani, oricare ar fi istoricul financiar. Indiferent de scorul de credit sau de dificultățile în achitarea împrumuturilor precedente, poți accesa sume cuprinse între 500 și 10.000 de lei pentru a restabili echilibrul financiar și a-ți soluționa orice problemă.

Condițiile pentru obținerea unui credit de restanțieri

Uită de garanții, giranți sau alte acte justificative pentru că prin 12rate poți accesa un credit fără birocrație și minim de documente.

Ce trebuie să știi despre creditul pentru restanțieri

Creditele pentru restanțieri sunt soluții de ajutor financiar dezvoltate pentru cei care au nevoie de suport în depășirea problemelor curente. Acestea pot fi accesate de oricine are peste 18 ani și o sursă stabilă de venit pentru a fi folosite în orice scop, fără limite impuse de instituție. Cu toate acestea, îți recomandăm să împrumuți responsabil doar atunci când ai cu adevărat nevoie pentru a nu te îndatora inutil și a-ți complica mai mult situația financiară.

Documentația necesară pentru aplicare

Pentru a putea accesa un credit pentru restanțieri vei avea nevoie doar de o copie după cartea de identitate și un extras de cont aferent lunii anterioare pentru contul la care este atașat cardul care va susține toate tranzacțiile între tine și instituție. Suplimentar, pentru a eficientiza comunicarea, vei avea nevoie și de un număr de telefon și o adresă de email.

Obține ajutor când ai nevoie de un credit!

Oricând ai nevoie de o sumă suplimentară de bani pentru a achita restanțe, datorii, facturi sau anumite necesități urgențe, poți aplica fără limite pentru un credit urgent pentru restanțieri, fără să pierzi timp la cozi în fața ghișeelor ori să te deplasezi la instituție.

Procesul de aplicare pentru restanțieri

Tot ce trebuie să faci pentru a obține bani până la salariu dacă ești restanțier este să îți creezi un cont de utilizator 12rate, în cazul în care nu ai deja unul, și să accesezi pagina destinată creditelor pentru restanțieri. Aici vei putea alege suma de care ai nevoie, precum și perioada de rambursare, după care vei completa cererea de creditare cu datele solicitate. Trimiți solicitarea spre analiză, aștepți decizia de finanțare care îți va fi comunicată în doar câteva ore și, dacă ai primit un răspuns pozitiv, banii îți vor fi virați instant în cont.

Împrumuturi adaptate pentru istoricul tău creditar

Suntem unul dintre puținele IFN-uri care acordă credite restanțierilor pentru a-i ajuta să-și achite datoriile și să-și îmbunătățească situația financiară. În funcție de nevoile tale și de posibilitățile de rambursare vei putea accesa suma dorită, pe o perioadă determinată, cu rate fixe și fără comisioane. Beneficiezi și de flexibilitate în plata ratelor în așa fel încât creditul obținut să reprezinte un real ajutor în reabilitarea ta financiară și să-ți fie astfel mai ușor să accesezi pe viitor și alte soluții de finanțare adaptate nevoilor tale.

Întrebări frecvente despre creditele pentru restanțieri

Pot obține un credit dacă sunt înscris în Biroul de Credit?

Creditele pentru restanțieri prin 12rate pot fi accesate de oricine are nevoie, indiferent de starea fiscală actuală ori de scorul de credit.

Ce sume pot împrumuta ca restanțier?

Împrumuturile pentru restanțieri îți oferă acces instant la sume cuprinse între 500 și 10.000 de lei, pe o perioadă de până la 12 luni.

Care sunt ratele dobânzii pentru restanțieri?

Dobânda aplicată ratelor lunare este fixă, fără posibilitatea de modificare și se calculează ca 0,75% din valoarea totală împrumutată pentru fiecare zi de contract.