Ce este biroul de credit și cum funcționează?

Dacă ai încercat măcar o dată să obții un împrumut bancar, cu siguranță te-ai lovit de conceptul de scor la biroul de credit, valoare care influențează decizia de finanțare. Un scor bun este o condiție esențială pentru a putea obține un credit de orice natură, dar despre care sunt motivele pentru care este nevoie de un scor de credit bun și de ce folosesc băncile acest sistem de triere a solicitărilor de împrumut vom discuta în cele ce urmează:

Introducere în funcțiile biroului de credit

Pentru a înțelege mai bine care este rolul biroului de credite și cum reglementează soluțiile bancare de finanțare, este nevoie să stabilim, pentru început, ce este această instituție și ce funcții îndeplinește.

Definirea rolului biroului de credit

Biroul de Credit este o instituție privată care are putere și acces la nivel național asupra tuturor datelor existente în rapoartele instituțiilor financiare. Acesta colectează, stochează și prelucrează date importante despre activitatea instituțiilor bancare și a beneficiarilor acestora pentru a reglementa un cadru de împrumut cât mai sigur și lipsit de riscuri pentru ambele părți.

Procesul de colectare a datelor

Cunoscut ca un organ important în lumea economico-financiară, Biroul de Credit obține date esențiale din două surse: direct de la instituțiile financiare și din evidențele publice. Fiecare finanțare, fiecare rambursare, fiecare plată întârziată, dar și date personale cu privire la activitatea și nivelul de salarizare al solicitanților sunt înscrise în documente detaliate la care specialiștii acestei instituții au acces pentru a efectua analize cât mai corecte.

Importanța informațiilor de credit

Pentru persoana care solicită un împrumut, informațiile înscrise în biroul de credit reprezintă în mod direct o reflexie a deciziei de finanțare ulterioare. Dacă nu ai restanțe din trecut și ai achitat corect toate plățile împrumuturilor anterioare, dacă nu ești responsabil de alte plăți sau credite la momentul solicitării și, per total, ești catalogat ca fiind cu potențial minim de risc, șansele să obții un împrumut sunt mari. Cu alte cuvinte, informațiile existente în aceste rapoarte ajută instituțiile financiare în luarea unei decizii de creditare cât mai corecte și lipsite de risc, bazate pe istoricul tău în raport cu finanțări precedente de care ai beneficiat.


Impactul unui istoric de credit pozitiv

De fiecare dată când optezi pentru un împrumut bancar trebuie să te asiguri că ai posibilitatea de a-ți onora responsabilitățile în condițiile date, fără să te expui unor situații neplăcute ca cea în care nu reușești să îți achiți ratele la timp. Dacă ai un comportament de plată exemplar, riscul ca datele tale să fie transmise către birou sunt foarte mici, ceea ce va influența și viitoarele tale solicitări.

Altfel spus, în linii mari, un istoric de credit pozitiv înseamnă că ai șanse ridicate ca următoarea cerere de creditare să îți fie acceptată, să ai acces la mai multe soluții de finanțare și la credite avantajoase în raport cu situația în care te afli. Dar ce înseamnă mai exact un istoric pozitiv și ce îl poate face să devină negativ, afectându-ți imaginea în calitate de viitor beneficiar?

Criterii pentru listarea ca 'rău platnic'

Dacă ești conștient de eventualele greșeli pe care le-ai făcut în raport cu împrumuturile tale din trecut, este foarte ușor să stabilești care este, în mare parte, istoricul tău în biroul de credit, fără să mai soliciți verificarea acestuia. Furnizarea de informații false la dosarul de aplicare pentru credit, întârzierea în plata ratelor, plățile restante sau decizii judiciare luate ca urmare a acestor fapte sunt principalii factori care oferă statutul de „rău platnic”. Această etichetă are rolul de a ajuta instituțiile financiare să evite persoanele care reprezintă un factor ridicat de risc.

Consecințele apariției în biroul de credit

Orice persoană care este catalogată ca rău platnic pentru oricare dintre motivele enumerate anterior, este automat înscrisă în biroul de credit, ceea ce înseamnă că viitoarele solicitări de finanțare vor fi afectate. Scorul de credit, principalul indicator al potențialului tău de plată va fi afectat, vei avea acces limitat la alte credite și vei trece printr-un proces mai riguros de stabilire a condițiilor de eligibilitate. Acest statut poate avea un impact negativ și asupra altor aspecte din viața ta, cum ar fi accesarea de servicii, închirierea unei locuințe sau obținerea unui nou job.


Procedura de eliminare din lista neagră a biroului de credit

Chiar dacă comportamentul anterior al unei persoane este principal criteriu de analiză pentru credite viitoare, există și posibilitatea de scoatere din biroul de credit, cu ajutorul unei persoane specializate, sau individual, urmând reglementările date. Legea care permite stergerea din biroul de credit a fost promulgată în 25 mai 2018 și impune anumite condiții pentru ca procedura să poată fi derulată.

Etapele ștergerii informațiilor negative

Pentru a putea șterge datele nefavorabile, trebuie mai întâi să soliciți interogarea biroului de credit și să verifici dacă ești listat ca persoană cu istoric negativ. Dacă da, următorul pas este identificarea instituției care a făcut notarea datelor pe care vrei să le elimini, urmând să îi adresezi o cerere în vederea ștergerii din Biroul de Credit. Aceasta poate să nu fie de acord, caz în care poți înainta procedura în judecată. În schimb, dacă totul se desfășoară fără impedimente, scoaterea din biroul de credit se va face în 30 de zile.

Dreptul la corectarea datelor inexacte

Dacă în urma verificării biroului de credit observi că există date neconforme cu realitatea, poți depune o cerere tipizată pentru modificarea acestora. Este necesar ca datele înregistrate să fie comparate cu cele existente în registrele instituțiilor cu care ai colaborat, modificările efectuându-se automat în momentul în care greșelile au fost depistate.


Analiza scorului de credit

Despre scorul de credit și despre cât de important este în stabilirea nivelului de eligibilitate a unui beneficiar am discutat deja. De aceea trebuie să definim cu exactitate ce este acest indicator și cum se calculează în așa fel încât să știi la ce să te aștepți în momentul în care aplici pentru un împrumut.

Componentele scorului de credit FICO

FICO este un indicator folosit de biroul de credit pentru a stabili modul și măsura în care ratele anterioare au fost achitate de către solicitant. Există cinci elemente principale de care se ține cont în calcularea acestui scor, cel mai important fiind istoricul de plată. În ordine pe scara impactului pe care îl au la rezultatul final urmează datoria curentă, durata istoriei de credit, creditele noi și tipurile de împrumuturi obținute până în prezent.

Interpretarea scorului de credit și impactul acestuia

Scorul FICO se încadrează de regulă între 300 și 800, o valoare bună fiind considerată după 580. Tot ce este mai jos de acest număr reprezintă un impediment în accesarea unor credite viitoare ca urmare a unui istoric negativ la biroul de credit. Cu cât valoarea este mai mare, cu atât obții mai multe avantaje la creditare, mai multe opțiuni din care să alegi și condiții mai puțin restrictive de îndeplinit.


Cum se poate obține un credit pentru cei cu istoric negativ?

Chiar dacă ai un scor de credit slab, este bine să știi faptul că există și opțiunea de a accesa un credit pentru persoane cu istoric negativ. Deși procedura este mai complicată și condițiile de acordare mai stricte, poți obține credite chiar dacă ești în biroul de credit, cu valoare limitată, pe perioade scurte de timp. Trebuie doar să apelezi la instituții de finanțare nebancare care oferă astfel de servicii și să urmezi procedura de finanțare. Contacteaza 12rate.ro si afla care sunt optiunile de creditare pentru restantieri! Poți obține suma de care ai nevoie în doar câteva ore, fără ca scorul de credit să reprezinte un criteriu în acordarea acestuia.

Verificarea propriei situații la biroul de credit

În cazul în care îți dorești să știi din ce poziție pleci înainte de a depune o cerere de finanțare, poți să accesezi biroul de credite verificare online și să descoperi care este istoricul tău și scorul de credit asociat.

Concluzie

Accesarea unui împrumut bancar reprezintă un angajament pe termen lung care te poate influența pe multe aspecte ale vieții tale. Este important să alegi servicii potrivite pentru tine, pe care să ți le poți permite, în așa fel încât să eviți riscul de a obține un scor de credit negativ. Cu toate acestea, în cazul în care te afli într-o situație delicată, ai opțiunea de a opta pentru credite pentru restanțieri cu ajutorul cărora să achiți datoriile în scurt timp și să îți îmbunătățești statutul de platnic din Biroul de Credit.